You are here
Despre ziua cand am nascut Nastere 

Nastere – despre ziua cand am nascut

Imi amintesc un episod din Family Guy in care doua cupluri se aflau in aceeasi masina si faceau o excursie prin tara. Barbatii, ca sa le distraga atentia femeilor in timp ce faceau un mic ocol, le-au propus sa povesteasca despre cum a fost cand au nascut. Si asa au reusit sa castige sute de kilometri …

Imi amintesc episodul ala si apoi ma gandesc ca pe mine nici nu m-a intrebat nimeni si totusi m-am decis ca primul articol de pe blog sa fie despre cum a aparut pe lume „puiul ciorii„.

Nastere - despre ziua cand am nascut
Nastere – despre ziua cand am nascut

Aveam 39 de saptamani si 2 zile de sarcina, iar in ultima vreme ma cam saturasem de mers pe jos si de facut miscari rotative pe mingea medicinala in incercarea de a pozitiona capul copilului intre oasele pelvisului pentru a il pregati de iesirea in lume. Fiind sarcina atat de avansata, in fiecare dimineata cand ma trezeam simteam o nevoie urgenta de a folosi toaleta. De data asta, nu am apucat sa fac doi pasi la ridicarea din pat, ca am simtit un suvoi cald care imi inunda pantalonii. Si asta dupa ce citisem prin toate cartile si prin toate articolele de pe Internet ca de fapt nu-i mereu ca in filme si majoritatea femeilor nu incep travaliul cu ruperea membranelor. Aproape ca nu imi venea sa cred, dar nu am stat mult sa ma gandesc si in cateva momente mi-am insfacat telefonul si m-am asezat pe vasul de la toaleta. Acolo am inceput sa dau telefoane: mai intai medicului meu, care mi-a spus sa ma pregatesc sa vin la maternitate, apoi sotului meu ca sa vina de la servici si intr-un final mamei mele careia ii promisesem ca o iau cu mine cand va fi sa nasc. Dureri nu aveam deloc, aveam doar o stare de nerabdare pe care incercam sa o domolesc facand ceea ce sotul meu numeste „tabieturile mele matinale”: mancat micul dejun, verificat mail si facebook, facut dus si spalat pe cap. De abia dupa doua ore am ajuns la medicul meu, care m-a anuntat ca nu ma va putea asista la nastere, deoarece isi fracturase niste coaste la ski in weekendul precedent, dar sa nu imi fac griji, ca se va ocupa de mine un coleg. Oricum, urma sa mai dureze niste ore bune si m-a trimis sa ma internez. Am ales sa nasc la una din maternitatile particulare din Timisoara. Desi cerusem un salon de o persoana, in ziua internarii mele era cam inghesuiala in maternitate si mi-au oferit unul de doua, dar ocupanta patului de alaturi tocmai se pregatea sa se externeze.

La inceput mi s-a facut o clisma si o perfuzie cu calciu, ca sa imi porneasca contractiile, care au inceput incetul cu incetul sa se faca simtite. Nici vorba de povestile pe care le citisem in cartile de specialitate: nu am putut sa dorm in timpul travaliului. Asistenta care ma avea in grija ma conecta din cand in cand la un aparat care monitoriza contractiile si bataile inimii copilului. Bataile inimii copilului erau ok, contractiile insa nu stiu cum mi le monitoriza, fiindca mie mi se pareau mult mai intense, iar raspunsul invariabil al asistentei referitor la cat mai dureaza era „a, mai aveti mult, asta e doar inceputul!”. Chestie care a reusit sa ma duca la disperare. Daca asta era doar inceputul si mie deja imi venea sa ma urc pe pereti de durere, cum va fi la sfarsit? Pe la ora 19 am cedat si am cerut epidurala. Pana a venit doctorul anestezist a mai durat o vreme, timp in care m-au mutat din salonul meu in sala de travaliu. Acolo mai erau diverse „gadgeturi” gen minge medicinala pe care am incercat sa stau o vreme, o salteluta pe care am intins-o pe jos ca sa pot sta in genunchi pe ea la marginea patului si asa am stat pana m-au chemat in sala de operatii sa imi faca anestezia epidurala. Acolo ma astepta o doamna doctor destul de tanara, care cred ca nu mai vazuse pana atunci pe cineva in travaliu, ca ma tot intreba de ce ma legan si nu stau locului sa imi poata face injectia. Bineinteles ca nu mi-a facut-o decat dupa ce au mai fost completate o gramada de hartii. Dupa ce si-a facut efectul, m-au urcat pe masa in sala de nasteri ca sa imi verifice dilatarea si medicul ginecolog a tras concluzia ca urma sa nasc imediat. A intrat imediat in sala o armata intreaga de personal medical si am inceput sa ma simt ca in filme. Durerea imi trecuse si de asta ma simteam oarecum detasata de situatie. Aveam urechile putin infundate, auzeam ca si cand as fi fost sub apa, dar auzeam discutia medicului cu anestezista si cu asistentele despre ce urmeaza sa manance la cina, din cand in cand indicatii sau precizari despre ce urma sa imi faca si deodata am auzit cum le intreaba „cum o cheama pe doamna?”. Adica pe mine. Si a inceput sa ma incurajeze sa imping, sa ma strige pe nume si sa ma imbie sa dau tot afara din mine. Se pare ca nu am facut treaba prea buna, ca a fost nevoie sa ma ajute atat medicul cu o epiziotomie, cat si asistenta lui cu niste impinsaturi pe burta. La 22:20 s-a nascut „mostenitorul” si am rasuflat usurata. Mi l-au dat un pic in brate sa il vad, dar parca mai mult ca sa bifeze ca mi l-au dat, ca mi l-au luat foarte repede inapoi si l-au dus in alta incapere ca sa il spele, cantareasca, masoare si sa il noteze. I-au dat 10, ca de nu, mergeam la marire de nota! Stiam din ce citisem ca nu era inca gata, ca mai e si placenta si apoi mai era de facut si o broderie, asa ca am stat linistita si am asteptat. Pana la urma mi-au spus ca ma pot da jos. M-am asezat in scaunul cu rotile si s-a rupt filmul. A fost prima data in viata mea cand am lesinat. Mi s-a parut foarte interesant, ca m-am trezit apoi direct in lift, in timp ce urcam spre salonul meu. Si acolo am lesinat din nou pana am ajuns in pat unde in scurt timp m-au apucat frisoanele si tremuraturile, chestie care mi s-a spus ca e normala. Mi-au adus copilul dupa un timp in salon, dar doar ca sa il vad, pentru ca dormea si nu mi l-au lasat prea mult. L-au adus inapoi doar dimineata si atunci era treaz. Noaptea a trecut greu, nu aveam stare sa dorm, a trebuit sa astept o ora ca sa vina o anestezista care era de garda sa imi scoata cateterul de la epidurala ca sa pot dormi linistita. Ei voiau sa mi-l lase acolo in caz ca mai as fi cerut calmante. Le-am zis ca daca o sa vreau n-au decat sa mi-l dea prin alta parte, ca eu nu mai tin acul ala in spate. Dimineata m-am trezit sa merg la baie si am lesinat a treia oara acolo. M-am trezit cu o asistenta care ma stropea cu apa pe fata. Mi s-a parut distractiv. Probabil eram inca euforica de la nastere.

Si in loc de concluzie:

Citeam in una din cartile despre nastere ca atunci cand travaliul se apropie de sfarsit iti dai seama fiindca iti piere simtul umorului. Cu toate astea, mie mi-a venit in minte un banc:

In timpul travaliului, o femeie in culmea durerilor incepe sa strige: „Vreau epidurala!”. Sotul, nefiind la curent cu termenii medicali, il intreaba pe medic ce e aia epidurala. Medicul ii explica: „e un fel de anestezie…” Sotul repede, sa se vada ca a inteles : „Aha, deci ii amortiti corpul!” Medicul: „Nu tot corpul, doar jumatate…” La care sotul: „Domn’ doctor, daca -i cumva la alegere, amortiti-i partea de sus, ca pe acolo tipa!”

Ti-a placut acest articol? Lasa un mesaj!

Related posts

12 thoughts on “Nastere – despre ziua cand am nascut

  1. […] nastere am scris aici  si nu o sa ma mai repet, dar o sa povestesc mai departe despre experienta mea in maternitate, […]

  2. […] Navigare articole ← Precedentul Următorul → […]

  3. filip

    imi place cum ai inceput (family guy) si cum ai terminat (bancul) 😀

    you’re a natural, in ceea ce priveste „povestitul” 😉

  4. […] avut o sarcina destul de usoara si o nastere fara prea multe probleme, careia i-a urmat o experienta deloc traumatizanta la maternitate. Am […]

  5. […] Despre ziua cand am nascut […]

Leave a Comment