You are here
Alaptare Copil intre 1 si 2 ani Copil pana la 1 an Nastere Nou Nascut Pregatiri Nou Nascut 

Saptamana internationala a alaptarii si povestea noastra

Intre 1 si 8 august se sarbatoreste in intreaga lume saptamana alaptarii. Nu se tin concerte si nici jocuri de artificii, ci mai degraba diverse manifestari informative, cursuri si conferinte. Si, desi toate actiunile astea sunt extrem de utile, trebuie sa recunosc ca eu vad alaptarea ca pe ceva natural. Pana la urma, suntem mamifere, adica animalele alea care nasc pui vii si ii hranesc cu lapte, asa suna definitia pe care o invatam inca din scoala generala. Si totusi, natural nu inseamna usor. Pana la urma, nici incaltati nu ne-am nascut vreunii dintre noi, dar totusi ne-ar veni foarte greu sa umblam desculti toata viata. As putea continua paralela, dar ideea de baza e aceeasi: in lumea moderna in care traim, ne putem permite uneori mai multe variante de a rezolva o problema. In cazul de fata problema este hranirea bebelusului.

Optiunea mea personala a fost alaptatul, inca dinainte de a naste. Cu toate astea, in naivitatea mea, nu m-am informat deloc despre ce se face si cum se face ca sa reusesti. Ma gandeam ca, daca pisicile sau catelele reusesc sa isi alapteze puii (chiar mai multi deodata) fara sa citeasca vreo carte sau vreun fluturas informativ, nu se poate sa nu reusesc si eu.

Procedurile standard din maternitate au incomodat uneori mersul natural al lucrurilor, iar aici imi recunosc prima greseala, faptul ca nu m-am informat despre ce urmeaza sa se intample, ca sa stiu la ce trebuie sa ma impotrivesc. Si anume: la faptul ca imi vor lua copilul de langa mine in cateva secunde dupa nastere, pentru a il masura, cantari, intepa pentru analize si curata, in loc sa il lase asa cum ar fi fost cel mai natural posibil, sa caute sanul si sa il prinda instinctiv. Ne-am reintalnit de abia dupa cateva ore, cand mi l-au adus de la sectia de neonatologie si mi-au aratat cum sa il asez la san. L-a luat din prima si se pare ca a facut treaba buna, pentru ca nu am avut ghinionul sa aud de la „specialistii” din spital tot felul de minuni despre cum nu am lapte sau nu am sfarcurile bune, sau nu stie copilul sa prinda sanul, sau ca nu suge suficient si il obosesc degeaba… Pe de alta parte insa, nu stiu nici cat ii dadeau cu biberonul in salonul de nou-nascuti, dar poate m-a ajutat sa nu stiu, fiindca asa m-am incurajat ca am lapte, ca merge totul bine si ne-am externat cu zambetul pe buze si cu certitudinea ca am un copil „alaptat la san” asa cum scria in fisa.

La sosirea acasa insa, am primit sfaturi nu prea grozave, sa nu le zic de-a dreptul proaste, de genul alaptatului dupa program, alocarea de timp limitat de minute la fiecare san si inclusiv ideea de completare cu formula la unele mese. Despre alaptat la cerere am aflat mult mai tarziu, dar totusi nu prea tarziu. Ma tot intreb de ce reusesc sfaturile proaste sa circule mai bine decat cele bune… Chiar si cu metodele astea contraproductive, copilul a fost cel mai de ajutor, fiindca nu ii placea deloc biberonul cu lapte praf. Il mai luam cu mine in primele 2 luni ca varianta de rezerva in caz ca l-ar fi apucat foamea in timpul plimbarilor. Si nu neaparat fiindca mi-era foarte rusine sa alaptez in public, ci pentru ca Tudor s-a nascut iarna, in februarie, iar frigul in anul ala a tinut pana tarziu spre luna mai, asa ca efectiv nu imi venea sa imi scot sanii in vant. Din fericire insa, cand ieseam la plimbare copilul dormea, nu avea treaba cu mancatul. La 3 luni am incheiat definitiv orice colaborare cu laptele praf si nu m-am uitat niciodata inapoi. Avand experienta ambelor variante, trebuie sa spun cu mana pe inima ca alaptatul e mult mai usor, in special pe timp de noapte si mai ales daca esti un fan inrait al somnului neintrerupt. Pur si simplu iei copilul care s-a trezit si plange de foame, il pui la san langa tine in pat si poti dormi mai departe pana termina de supt si lasa de buna voie sanul liber si adoarme si el. Atat. Sa nu mai spun ce usor e cand mergi in concediu cu un copil alaptat exclusiv si care inca nu a inceput nici diversificarea, fiindca bagajul e mult mai lejer.

Tudor e alaptat si acum, la aproape 18 luni. Stiu toate teoriile cu recomandarile organizatiei mondiale a sanatatii de a se continua alaptarea concomitent cu diversificarea pana cel putin la 2 ani, am citit si studiile despre cat sunt de sanatosi, inteligenti, dezvoltati armonios copiii alaptati, dar nu asta ma determina sa continui, ci bucuria din ochii copilului meu in momentele in care il tin la san, mangaierile pe care le primesc pe obraz in timpul asta sifelul cum imi zambeste complice cand a terminat (si uneori chiar aplauda, asta fiind modul prin care spune el „multumesc”).






In deplasare

Inainte de 1 an jumate

Trei ani

Curatenie

Lucruri de bebe

Inca o data despre somn

La multi ani, mama!

Insomniaca

De canicula

Plecari

Ti-a placut acest articol? Lasa un mesaj!

Related posts

5 thoughts on “Saptamana internationala a alaptarii si povestea noastra

  1. […] Navigare articole ← precedentul […]

  2. […] Saptamana internationala a alaptarii si povestea noastra […]

  3. […] Saptamana internationala a alaptarii si povestea noastra […]

  4. […] Saptamana internationala a alaptarii si povestea noastra […]

  5. […] Saptamana internationala a alaptarii si povestea noastra […]

Leave a Comment